O ZI LA STÂNĂ ÎN DÂMBOVICIOARA
29 AUGUST 2026 (sâmbătă)
O nouă excursie, un nou traseu prin România pitorească, care îmbină zone atât de atractive, ce ne încântă la fiecare pas, precum și gastronomia locală, ciobănească. Și cum este vară, noi alegem pentru excursiile noastre, în această perioadă, zone mai răcoroase, la baza muntelui. Astfel, PARCUL NAȚIONAL PIATRA CRAIULUI ne va fi gazdă primitoare deoarece vom petrece O ZI ÎNTREAGĂ LA STÂNA DIN DEALU SASULUI, unde vom găti împreună, la foc și vom savura rețete ciobănești vechi, specifice zonelor montane, într-un peisaj de vis. Ne vom plimba și ne vom relaxa pe dealurile dimprejur, până la CAPELA de pe deal, căutând și tranșee din Primul Război Mondial, totul într-un cadru feeric, în care munții vor fi ”la înălțime”. Pentru a ne bucura în continuare de panoramele de vis, de Elveția României, ne vom întoarce la București pe CULOARUL RUCĂR-BRAN.
PLECAREA se face la ora 7.00 din fața Parcului Tineretului. Sunteți rugați să vă prezentați la îmbarcare la ora 6.50.
SOSIREA în București se va face la orele 19.00-20.00, în funcție de trafic.
TRASEUL va fi următorul: Bucureşti-Dâmbovicioara (Stâna din Dealu Sasului: vizită, gătit și savurat rețete ciobănești vechi, la stână, povești, cumpărături produse tradiționale de la stână, plimbare pe Dealu Sasului cu peisaje spectaculoase spre Piatra Craiului și zonele înconjurătoare, vizită capela de pe deal și tranșeele din Primul Război Mondial, transhumanța-PATRIMONIU UNESCO)-Culoarul Rucăr-Bran (unul dintre cele mai frumoase drumuri din țară-Elveția României)–Bucureşti (aprox. 400 km)
TARIF: 200 lei/persoană
STÂNA DIN DEALUL SASULUI (https://www.facebook.com/p/Pensiunea-Dealul-Sasului-100064248962524/?locale=ro_RO) este amplasată într-un cadru pitoresc, cu vedere directă asupra masivului Piatra Craiului, în aerul tare al înălțimilor, traversat odinioară doar de ciobani și turmele lor. Pensiunea, pe a cărei proprietate se află și stâna noastră, pe lângă facilitățile pentru cazare, oferă și mâncare preparată din produse tradiționale de la ferma proprie. La stâna ciobănească situată în apropiere vom găti și vom savura împreună REȚETE CIOBĂNEȘTI VECHI, specifice zonelor montane, într-un peisaj de vis. De asemenea, ne putem plimba, la pas, pe dealurile din jur către Capela din deal și tranșeele din Primul Război Mondial și putem achiziționa produse de la stână. Așadar, vom avea o experiență culinară autentică, unică, vom găti împreună cu ciobanii rețetele lor specifice, bucurându-ne de GUSTUL AUTENTIC AL STÂNEI! Așadar, vom găti împreună, la foc, URDAȘ, MĂMĂLIGĂ, CARNE LA CEAUN, însoțite de murături și stropite cu băutură de la munte. În general, Stâna din Dealu Sasului funcționează începând cu jumătatea lunii mai până la jumătatea lunii septembrie. Este vorba de o tradiție românească înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO-TRANSHUMANȚA.
TRANSHUMANȚA, STRĂMUTAREA SEZONIERĂ A TURMELOR-ANUL 2023. Este un dosar multinațional elaborat în colaborare cu Albania, Andorra, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg și Spania, fiind o extensie a dosarului ”Transhumanța în Zona Mediteraneană și în Alpi”, înscris de către Austria, Grecia și Italia, în anul 2019. Dincolo de deplasarea turmelor, practică milenară încă de pe vremea Imperiului Roman, transhumanţa reflectă și relațiile complexe dintre oameni, animale şi ecosisteme. Aceasta implică ritualuri şi practici sociale, îngrijirea şi creşterea animalelor, gestionarea terenurilor, pădurilor şi resurselor de apă şi gestionarea pericolelor naturale. Transhumanța a influențat și practicarea unor meșteșuguri și ocupații asociate: fabricarea de obiecte necesare la stână, a articolelor de îmbrăcăminte specifice, a unor instrumente muzicale, a comerțului cu produse specifice, a elementelor de arhitectură țărănească, de la anexele stânii, la locuința temporară și până la gospodăriile complexe sau la așezări agropastorale specifice.
CULOARUL RUCĂR-BRAN este un traseu fascinant, pitoresc, considerat unul dintre cele mai frumoase drumuri din România, numit și ELVEȚIA ROMÂNIEI!!! Este o trecătoare montană istorică, din Carpații Meridionali, care desparte munții Bucegi și Leaota de Piatra Craiului și Iezer-Păpușa, fiind străbătut de drumul național DN73 ce leagă județele Argeș și Brașov. Cu o lungime de 22,5 kilometri, acest drum era folosit în trecut de negustori pentru a facilita comerțul între Transilvania și Muntenia, ceea ce a contribuit la dezvoltarea culturală și economică a zonelor învecinate. Înainte, strămoșii călătoreau cu turmele și cirezile lor prin pasul dintre Munții Piatra Craiului, Iezer, Leaota și Bucegi pentru a ajunge pe plaiurile de sub creste. Vremurile medievale au lăsat o amprentă adâncă asupra acestui culoar, iar peisajele acestei regiuni poartă încă povestea și istoria unei epoci îndepărtate. Cu peisajele și farmecul său aparte, culoarul Rucăr-Bran găzduiește unele dintre cele mai frumoase și autentice sate din România: Bran, Moieciu, Măgura, Peștera, Șirnea. Aceste așezări pitorești se aseamănă cu cele elvețiene și te încântă cu atmosfera lor liniștită, aerul curat și peisajele de basm din fiecare anotimp. Chiar și acum, deși a fost asfaltat și reasfaltat recent, păstrează farmecul și atmosfera acelor vremuri. Pe lângă frumusețile sale naturale, acest culoar găzduiește și obiective culturale importante precum Culoarul Rucăr-Bran, Cetatea Râșnov etc..
TARIFUL INCLUDE:
Transport cu autocar/midiautocar/microbuz;
Vizitele obiectivelor incluse în program (concepție și organizare): Dâmbovicioara (Stâna din Dealu Sasului: vizită, gătit și savurat rețete ciobănești vechi, la stână, povești, cumpărături produse tradiționale de la stână, plimbare pe Dealu Sasului cu peisaje spectaculoase spre Piatra Craiului și zonele înconjurătoare, vizită capela de pe deal și tranșeele din Primul Război Mondial, transhumanța-PATRIMONIU UNESCO)-Culoarul Rucăr-Bran (unul dintre cele mai frumoase drumuri din țară-Elveția României);
Servicii foto;
Tombolă cu premii (în condițiile unui număr minim de 40 de participanți);
Ghizi naționali de turism atestați de Ministerul Turismului.
TARIFUL NU INCLUDE:
Cheltuielile personale;
Experiență culinară autentică la Stâna turistică Dealul Sasului din Dâmbovicioara (gătit la foc și savurat rețete ciobănești vechi: URDAȘ, MĂMĂLIGĂ, CARNE LA CEAUN, băuturi tradiționale din zona montană) (https://www.facebook.com/p/Pensiunea-Dealul-Sasului-100064248962524/) : 70 lei/persoană.
MODALITATEA DE PLATĂ:
În primul rând, vă rugăm să vă faceți rezervare pentru excursie, fie trimițând un e-mail pe adresa de contact a firmei: contact@nuibaihailadrum.ro, fie un mesaj pe WhatsApp/SMS pe numărul de telefon al firmei: 0770.678.299, fie un mesaj pe contul de Facebook/Instagram al firmei, fie un mesaj pe siteul nostru, la adresa: https://nuibaihailadrum.ro/contact/.
După ce primiți confirmarea rezervării și vă dați acordul cu privire la toate detaliile excursiei, prezentul program fiind parte integrantă din Contractul cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice (https://nuibaihailadrum.ro/…/contract-avocat-2024.pdf), (Anexa 1), puteți efectua plata integrală a excursiei prin transfer bancar în contul RO48BRDE441SV33175594410, BRD sau la casieriile BRD (Titular cont: Nu-i bai, hai la drum), cu precizarea explicită a numelui participanților și a excursiei pentru care optaţi, ceea ce vă garantează rezervarea locului în excursie.
Renunțarea la excursie cu 10 zile înainte de data excursiei implică pierderea sumei achitate, care se poate restitui doar dacă vă găsiți un înlocuitor.
Grup minim: 25 de persoane
ALTE INFORMAȚII:
Tarifele de intrare la obiectivele turistice din România se achită în moneda națională și se pot modifica de către autoritățile locale;
Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;
În cazul în care nu se formează grupul minim de turiști din motive independente de agenția noastră de turism, excursia poate fi anulată sau modificată, turiștii având posibilitatea de a opta, ulterior, cu acceptul acestora, pentru excursia inițială sau pentru mutarea la o altă excursie. Organizarea unei excursii implică anumite costuri ce odată achitate nu mai pot fi returnate;
Repartizarea locurilor în autocar se face începând cu cea de a doua banchetă, în ordinea înscrierilor și achitării excursiei. În condițiile în care există cereri pentru primele 3 banchete, se percep următoarele tarife: 40 lei/loc pentru prima banchetă, 30 lei/loc pentru a doua banchetă, 20 lei/loc pentru a treia banchetă;
Copiii până la vârsta de 6 ani plătesc 85% din tariful excursiei;
Există posibilitatea servirii mesei în zona vizitată (Stâna din Dealul Sasului din Dâmbovicioara: https://www.facebook.com/p/Pensiunea-Dealul-Sasului-100064248962524/). Cine nu dorește să servească masa în această formă, poate alege alte modalități, inclusiv alimente luate de acasă.