BRĂILA PE APĂ ȘI PE USCAT
7-8 SEPTEMBRIE 2024
Brăila, cu al său parfum de epocă, cu numeroasele sale monumente istorice ce reflectă fapte și întâmplări deosebite, pe care le vom afla de-a lungul turului nostru pietonal ghidat prin oraș, cu un peisaj dunărean pitoresc, de care ne vom bucura în timpul plimbării cu vaporul, mai ales de Podul suspendat de la Brăila, toate acestea reprezintă premise favorabile și solide în scopul organizării unui circuit în această regiune, la care vă invităm împreună cu noi! Surpriza primei zile va fi CASA MEMORIALĂ ”ANA ASLAN”, deschisă recent pentru vizitare doar grupurilor organizate! Și pentru că o parte dintre obiectele ce i-au aparținut dnei Ana Aslan sunt expuse la Muzeul Brăilei ”Carol I”, îl vom include și pe acesta în programul nostru. Din cauza faptului că încă nu începe stagiunea la Teatrul Maria Filotti și cum această clădire monument istoric ne atrage ca un magnet, vom face un tur ghidat al muzeului teatrului. A doua zi, pe noul pod de la Brăila, ne vom îndrepta către Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Măcin pentru a afla numeroase informații despre zonă pentru ca, ulterior, să vizităm o cramă boutique din zonă, cu o poveste interesantă.
TRASEUL va fi următorul: Bucureşti-Brăila (plimbare cu nava Ovidiu pe Dunăre pe sub Podul suspendat de la Brăila și cu panoramă asupra orașului Brăila, tur pietonal ghidat de oraș (Muzeul Teatrului Maria Filotti-opțional, Casa Memorială ”Ana Aslan”, Muzeul Brăilei ”Carol I”-opțional (3 secții, inclusiv obiecte care au aparținut Anei Aslan), Casa Memorială ”Panait Istrati”-opțional)-Podul suspendat de la Brăila-Măcin (povești la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică)-Greci (Crama Boutique Paralela 45-degustare vinuri, vizită cramă, magazin vinuri, brunch, tur pe terasele Dunării)-Bucureşti (aprox. 600 km).
Tarif: 545 lei/persoană (cazare în cameră dublă)
630 lei/persoană (cazare în cameră single)
Ziua I-7 SEPTEMBRIE (sâmbătă): Bucureşti-Brăila (plimbare cu Nava Ovidiu pe Dunăre pe sub Podul suspendat de la Brăila și cu panoramă asupra orașului Brăila, prânz, tur pietonal ghidat de oraș (Casa Memorială ”Ana Aslan”, Casa Memorială ”Panait Istrati”-opțional) (aprox. 250 km)
- ORA 6,00-PLECARE DIN FAȚA PARCULUI TINERETULUI (sector 4, vis-a-vis de Liceul Gh. Sincai), stația de metrou Tineretului, la o stație de Unirii, linia spre Berceni. Sunteți rugați să vă prezentați la îmbarcare la ora 5.50.
- BRĂILA-PLIMBARE TIMP DE 2,5 ORE CU NAVA OVIDIU PE DUNĂRE, pe sub Podul suspendat de la Brăila, cu panoramă asupra orașului Brăila .
- TUR PIETONAL GHIDAT DE ORAȘ ȘI TIMP LIBER PENTRU PRÂNZ.
- ORAȘUL BRĂILA, primul port maritim al Dunării, a fost în trecut un important nod comercial, faleza Dunării oferind un cadru natural pitoresc în prezent. Aici, ca urmare a istoriei zbuciumate ce și-a pus amprenta asupra vieții culturale și sociale a orașului, întâlnim numeroase clădiri de patrimoniu, muzee și case memoriale, unele dintre ele adevărate bijuterii arhitectonice, precum Muzeul Brăilei, Casa Memorială D. P. Perpessicius, Centrul Cultural Nică Petre, Casa Memorială Petre Ștefănescu Goangă, Teatrul Maria Filotti, Piața Traian, Parcul Monument, bisericile din Centrul vechi etc.. Este un oraș cosmopolit în care s-au întâmplat multe premiere naționale notabile, pe care le vom afla de-a lungul turului nostru pietonal și amintim doar două dintre ele, precum darea în funcțiune la Brăila a celui mai mare castel de apă din România, în anul 1912, cu o capacitate de 1200 metri cubi și prezența singurului izvor tămăduitor aflat în interiorul vreunui lăcaș de cult din România, respectiv în cadrul Bisericii grecești Buna Vestire. Orașul a dat lumii personalități în multe domenii, precum teatru, muzică, literatură, medicină, devenind mândria locuitorilor săi, dintre care amintim: Hariclea Darclée-una dintre cele mai mari soprane ale lumii, Ana Aslan-cea care a pus bazele primului institut de geriatrie din lume și a creat celebrele produse Gerovital, actrița Maria Filotti-una dintre cele mai mare actrițe ale României etc.. Sunt doar câteva repere ale plimbării noastre prin orașul dunărean, poveștile cunoscute și mai puțin cunoscute ale Brăilei urmând să le aflăm în excursia noastră.
- CASA MEMORIALĂ ”ANA ASLAN”, o clădire monument istoric de patrimoniu, cu o vechime de 171 de ani, a fost inaugurată în septembrie 2022, inițiativa aparținând Fundației ”Ana Aslan”. Este casa unde valorosul om de știință s-a născut și și-a petrecut o parte a copilăriei iar actualul muzeu reconstituie acest univers. Foștii proprietari au conservat foarte bine clădirea, conservându-i elementele de originalitate, precum sobele de teracotă albă, ușile, parchetul etc.. În aceeași casă a mai locuit un nume de referință al Brăilei, Constantin C. Hepites, întemeietorul primei Farmacopee (manual de farmacie) din țara noastră.
- CASA MEMORIALĂ „PANAIT ISTRATI” (opțional) era locul preferat de scriitorul român de origine greacă de unde contempla Dunărea și împrejurimile. S-au reconstituit aici momente importante din viața scriitorului, putând fi găsite obiectele sale personale precum și manuscrise, piese de mobilier, cărți cu autograf, fotografii personale etc.. Deși a avut o viață grea și tumultoasă, a lăsat în urma sa opere cunoscute și apreciate. În lucrările sale sunt descrise peisajele natale din zona Brăilei, cele mai cunoscute fiind ”Chira Chiralina” și ”Ciulinii Bărăganului”.
– CAZARE HOTEL TRAIAN*** ÎN BRĂILA (https://www.unita-turism.ro/m/hotel/braila/traian.html).
– TIMP LIBER PENTRU CINĂ.
Ziua II-8 SEPTEMBRIE (duminică): Brăila (Muzeul Brăilei ”Carol I”-opțional, Muzeul Teatrului Maria Filotti-opțional)-Podul suspendat de la Brăila–Măcin (Centrul Național de Informare și Promovare Turistică)-Greci (Crama boutique Paralela 45-degustare vinuri, vizită cramă, magazin vinuri, brunch, tur pe terasele Dunării)-Bucureşti (aprox. 350 km)
- Mic dejun.
- VIZITĂ MUZEUL BRĂILEI ”CAROL I”-opțional a fost înfiinţat în anul 1881 prin Decret semnat de Regele Carol I și conservă, restaurează şi valorifică patrimoniul cultural al judeţului Brăila, fiind o instituţie de cercetare precum și un centru cultural şi educaţional. În orașul Brăila, vizita acestui muzeu presupune un circuit care vizează 3 secții- Istorie, Artă și Memoriale, la cea din urmă regăsindu-se și obiecte ce i-au aparținut dnei Ana Aslan.
- VIZITĂ MUZEUL TEATRULUI MARIA FILOTTI-opțional, o adevărată bijuterie arhitecturală a orașului, are o tradiție de peste 150 de ani, fiind emblematic pentru Brăila, de o eleganță și o frumusețe aparte, declarat monument istoric și de arhitectură și inclus în albumul UNESCO. Cu o istorie fabuloasă, din anul 1969 primește numele marii actrițe Maria Filotti, care a debutat pe această scenă în anul 1905. Este un teatru de repertoriu alcătuit din piese ale dramaturgiei naționale și internaționale, pus în scenă de regizori valoroși. In foaierul teatrului este amenajată și o MINI-EXPOZIȚIE de costume de teatru, piese de mobilier recondiționate, obiecte personale și fotografii ale actriței Maria Filotti.
- PODUL SUSPENDAT DE LA BRĂILA, unul spectaculos pentru România, este al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale (1120 metri) și al lungimii (1974,30 metri), numit Golden Gate-ul de peste Dunăre.
- VIZITĂ CENTRUL NAȚIONAL DE INFORMARE ȘI PROMOVARE TURISTICĂ DIN MĂCIN – oferă informații despre obiectivele turistice din zonă precum și materiale de promovare a acestora.
- CRAMA BOUTIQUE PARALELA 45-degustare vinuri, vizită cramă, magazin vinuri, brunch, tur pe terasele Dunării. Este situată la poalele Parcului Național Munții Măcinului, între lanțul Munților Hercinici și terasele Dunării. Este o cramă mică de familie, tip boutique, unde vinurile și strugurii au certificare BIO. Paralela 45 este zona unde viticultura dezvoltă caracteristici foarte bune pentru ca apoi să dea vinuri de excepție. Geografic, în zona Paralelei 45 avem zona Bordeaux, zona Piemonte, zona Dealu Mare și zona Dobrogei de Nord, ca sa enumerăm doar câteva zone viticole foarte cunoscute în lume.
- orele 21,00-21,30 ajuns Bucuresti.
Tariful include:
- Transport cu autocar;
- 1 noapte de cazare cu mic dejun inclus la Hotel Traian*** din Brăila (https://www.unita-turism.ro/m/hotel/braila/traian.html);
- Vizitele obiectivelor incluse în program: plimbare cu Nava Ovidiu pe Dunăre, tur pietonal ghidat de oraș (Casa Memorială ”Ana Aslan”, Muzeul Brăilei ”Carol I” (3 secții, inclusiv obiecte care au aparținut Anei Aslan-opțional, Casa Memorială ”Panait Istrati”-opțional, Muzeul Teatrului Maria Filotti-monument istoric-UNESCO-opțional)-Podul suspendat de la Brăila, Măcin (Centrul Național de Informare și Promovare Turistică), Greci (Crama boutique Paralela 45-degustare vinuri, vizită cramă, magazin vinuri, brunch, tur pe terasele Dunării);
- Servicii foto;
- Tombolă cu premii (în condițiile unui număr minim de 40 de participanți);
- Ghizi naționali de turism atestați de Ministerul Turismului.
Tariful nu include:
- Cheltuielile personale;
- Tarif plimbare cu Nava Ovidiu pe Dunăre: 100 lei/persoană;
- Taxă ghid local: 20 lei lei/persoană;
- Taxă vizitare Muzeul Brăilei ”Carol I”: 6 lei/copil, student, pensionar, 10 lei adult, 20 lei ghidaj circuit cu cele 3 secții (Istorie, Artă și Memoriale);
- Taxă vizitare Casa Memorială ”Panait Istrati”: 4 lei/adult, 2 lei/copil, pensionar;
- Donație Casa Memorială ”Ana Aslan”-Brăila;
- Taxă vizitare Muzeul Teatrului Maria Filotti: 10 lei/persoană;
- Ofertă degustare vinuri, turul podgoriei, tur pe terasele Dunării+brunch: 100 lei/persoană.
MODALITATEA DE PLATĂ:
- În primul rând, vă rugăm să vă faceți rezervare pentru excursie, fie trimițând un e-mail pe adresa de contact a firmei: contact@nuibaihailadrum.ro, fie un SMS pe numărul de telefon al firmei: 0770.678.299, fie un mesaj pe contul de Facebook/Instagram al firmei, fie un mesaj pe siteul nostru: https://nuibaihailadrum.ro/contact/.
- După ce primiți confirmarea rezervării, puteți efectua plata avansului de 300 de lei prin transfer bancar în contul RO48BRDE441SV33175594410, BRD sau la casieriile BRD (Titular cont: Nu-i bai, hai la drum), cu precizarea explicită a numelui participanților și a excursiei pentru care optaţi.
- DATA LIMITĂ DE PLATĂ A AVANSULUI este 15 AUGUST 2024, ceea ce vă garantează rezervarea locului în excursie.
- Renunțarea la excursie după data de 15 AUGUST 2024 implică pierderea avansului care se poate restitui doar dacă vă găsiți un înlocuitor.
- PLATA INTEGRALĂ a excursiei trebuie efectuată până la data de 1 SEPTEMBRIE 2024. Renunțarea la excursie după data de 1 SEPTEMBRIE 2024 implică pierderea întregii sume achitate care se poate restitui doar dacă vă găsiți un înlocuitor.
- Dacă din diverse motive independente de agenția noastră de turism (modificarea restricțiilor privind excursiile de către autoritățile competente etc., îmbolnăvirea turistului etc.) nu se formează grupul minim de turiști, plată efectuată va fi transferată la o altă excursie aleasă de dvs.. Organizarea unei excursii implică anumite costuri ce odată achitate nu mai pot fi returnate.
Grup minim: 30 de persoane
Alte informații:
- Tarifele de intrare la obiectivele turistice din România se achită în moneda națională și se pot modifica de către autoritățile locale;
- Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;
- În cazul în care nu se formează grupul minim de turiști, excursia poate fi anulată sau modificată, turiștii având posibilitatea de a opta, ulterior, pentru excursia inițială sau pentru mutarea la o altă excursie;
- Există posibilitatea servirii mesei pe traseul dus-întors, București-Brăila, precum și în orașul Brăila, chiar și la restaurantul hotelului unde suntem cazați, în condițiile încadrării în timpul liber acordat turiștilor. Cine nu dorește să servească masa în această formă, poate alege alte modalități, inclusiv alimente luate de acasă.