CONACUL GRIGORESCU ȘI LAVANDĂ
28 iunie 2026 (duminică)
Vă invităm la o excursie bazată pe întoarcerea la natură, cea care renaște permanent și care ne primește în brațele sale, ori de câte ori avem nevoie, fără să ne ceară nimic în schimb, doar respect, admirație și comportament responsabil. Călătoria noastră va cuprinde vizita FERMEI DE LAVANDĂ unde, peisajul, parfumul magic și culoarea violet ne vor transpune într-o stare de liniște și relaxare. Se adaugă o inițiativă locală extrem de interesantă pe care o vom cunoaște-ASOCIAȚIA 55, ce se ocupă cu RECONDIȚIONAREA CASELOR VECHI din zona Jugureni-Prahova, pe care le vom și vizita. Pentru că vom intra și în județul Buzău, CENTRUL DE VIZITARE GEOGATE AL GEOPARCULUI UNESCO ȚINUTUL BUZĂULUI ne va fi gazdă și ne va introduce în ”lumea turistică” a zonei. Iar CONACUL GRIGORESCU ne va învălui cu poveștile sale în timp ce ne vom bucura de gastronomia locală. O excursie din care, cu siguranță, ne vom întoarcere cu fotografii și amintiri de neuitat.
PLECAREA se face la ora 8.00 din fața Parcului Tineretului. Sunteți rugați să vă prezentați la îmbarcare la ora 7.50.
SOSIREA în București se va face la orele 18.00-18.30, în funcție de trafic.
TRASEUL va fi următorul: Bucuresti-Jugureni (Ferma de Lavandă, Asociația 55-Proiect cultural-vizităm 2 case vechi, recondiționate, cu povești-Casa cu Cerdac și Colecția ”Pietrele Cruci”)-Sătuc (Centrul de vizitare Geogate al Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului)-Rătești (Conacul Grigorescu-prânz și povești)-București (aprox. 300 km)
TARIF: 190 lei/persoană
- FERMA DE LAVANDĂ este locul magic cu un peisaj de basm din județul Prahova unde gazdele noastre au creat un loc în care oamenii să-și hrănească sufletul și mintea. Este un câmp de lavandă amplasat la înălțime, cu un impact vizual puternic, un câmp mov într-un peisaj de vis, între dealurile verzi, sparte din loc în loc de roci de calcar, ceea ce crează un aer de Toscana, de Mediterană. Este un câmp de lavandă diferit de cele vizitate până acum, prin amplasarea sa și peisajele oferite atât de lanul de lavandă cât și de dealurile înconjurătoare. Aerul curat, mireasma lavandei, cadrele mov și verzi sunt atuurile și aspectele care fac diferența în raport cu alte câmpuri de lavandă. Terenul se dezvăluie bucată cu bucată, priveliștile se schimbă în permanență. Ferma de lavandă se ocupă și cu distilarea și procesarea acesteia. La Ferma de Lavandă de la Jugureni, produsele obținute din lavandă se combină cu apa curată de izvor, rezultând astfel produse 100% naturale. Așa că, pe parcursul vizitei noastre, ne vom încărca de energie și ne vom relaxa într-un cadru de poveste, ne vom plimba în lanul de lavandă unde vom fi înconjurați de un parfum unic, vom face fotografii de poveste și vom putea achiziționa ulei și apă de lavandă.
- ASOCIAȚIA 55 își propune și reușește de câțiva ani de zile o muncă nobilă si anume aceea de a recondiționa case vechi și a le transforma în obiective turistice. Astfel, vom vizita CENTRUL CULTURAL RURAL CASA CU CERDAC care este găzduit de vechea gospodărie în care au locuit învățătorii satului. Ansamblul cuprinde două case declarate monumente de arhitectură țărănească clasate ca monumente istorice de secol XIX, construite în anii 1835, respectiv, 1904. Aici vom găsi o expoziție de obiecte vechi de mobilier, restaurate și o colecție de obiecte vestimentare tradiționale. În anul 2019, cu ocazia unei acțiuni voluntare de curățare a cimitirului satului, au găsit abandonate cruci foarte vechi pe care în anul 2024 le-au mutat în curtea Casei cu Cerdac, creând COLECȚIA ”PIETRELE-CRUCI”, fiind vorba de cruci de pomenire din piatră, cu o vechime apreciabilă, de o valoare inestimabilă.
- CENTRUL DE VIZITARE GEOGATE AL GEOPARCULUI UNESCO ȚINUTUL BUZĂULUI este poarta de intrare în Geoparcul Ținutul Buzăului, care ocupă aproximativ 1000 km pătrați și care a fost al doilea geoparc declarat din România, începând cu anul 2021. Vizitatorii care pășesc pragul acestui punct de vizitare vor face cunoștință cu Ținutul Buzăului, mai exact cu o varietate de obiective printre care Grunjul de la Mânzălești, Vulcanii noroioși, chihlimbarul, legende despre trovanții din zona Ulmet, focurile vii, așezările rupestre și multe altele. Acest contact se va face prin intermediul Realității Augmentate, încurajând curiozitatea și entuziasmul călătorilor spre a descoperi această zonă. În prima încăpere sunt expuse fotografii realizate în Ținutul Buzăului, dar și o multitudine de lucruri artizanale. A doua cameră îi invită pe vizitatori să exploreze toate geoparcurile din lume, cu ajutorul tehnologiei și a unei hărți interactive.
- CONACUL GRIGORESCU a fost construit în stil neo-brâncovenesc, în anul 1930, de către moșierul C. C. Grigorescu. Timp de mulți ani, casa și terenul din jur au fost folosite pentru producția locală de vin și coniac. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Conacul Grigorescu a fost folosit pe post de spital pentru soldații răniți și ca adăpost pentru locuitorii din zonă. Conacul a fost abandonat peste 20 de ani și a rămas nelocuit până în 2011, când a fost cumpărat și renovat pas cu pas, cu meșteri locali și folosind materiale de construcție locale, pentru a restaura structura originală și frumusețea conacului. Una dintre anexele conacului, CASA NOELIA, a fost și ea renovată, cu o atenție deosebită acordată detaliilor autentice, în special tâmplăriei realizate manual a verandei clasice românești, pentru a transforma clădirea într-o casă tradițională valahă, în stil rustic. În prezent, aceasta găzduiește un RESTAURANT CU PRODUSE DE LA FERMĂ LA MASĂ și o BĂCĂNIE CU PRODUSE LOCALE. Conacul este o DESTINAȚIE SLOW-FOOD care oferă o experiență ”de la fermă la masă”, într-o atmosferă relaxantă, pe o proprietate restaurată, care a dezvoltat PRIMUL FOOD HUB INTERACTIV DIN ROMÂNIA, care combină povestea digitală cu trasabilitatea completă a ingredientelor. Fiecare fel de mâncare și produs spune o poveste culinară — despre producătorii locali, tradițiile regionale și ingredientele de sezon din județul Buzău și regiunea viticolă Dealu Mare. Conacul Grigorescu nu este un restaurant clasic sau un local de fine dining, ci un loc unde să degustați, să învățați și să vă reconectați cu originea mâncării.
TARIFUL INCLUDE:
• Transport cu autocar/midiautocar/microbuz;
• Vizitele obiectivelor incluse în program (concepție și organizare): Ferma de Lavandă-Jugureni, Asociația 55-Proiect cultural-vizităm case vechi, recondiționate, cu povești, Centrul de vizitare Geogate al Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului, Conacul Grigorescu-prânz și povești;
• Servicii foto;
• Tombolă cu premii (în condițiile unui număr minim de 40 de participanți);
• Ghizi naționali de turism atestați de Ministerul Turismului.
TARIFUL NU INCLUDE:
- Cheltuielile personale;
- Taxă vizitare Ferma de Lavandă: 20 lei/persoană (include un buchet de lavandă);
- Taxă vizitare ghidată a Centrului cultural rural Casa cu Cerdac și a Colecției ”Pietrele-Cruci”: 35 lei/persoană;
- Prânzul la Conacul Grigorescu: aproximativ 150 lei/persoană.
MODALITATEA DE PLATĂ:
În primul rând, vă rugăm să vă faceți rezervare pentru excursie, fie trimițând un e-mail pe adresa de contact a firmei: contact@nuibaihailadrum.ro, fie un mesaj pe WhatsApp/SMS pe numărul de telefon al firmei: 0770.678.299, fie un mesaj pe contul de Facebook/Instagram al firmei, fie un mesaj pe siteul nostru, la adresa: https://nuibaihailadrum.ro/contact/.
După ce primiți confirmarea rezervării și vă dați acordul cu privire la toate detaliile excursiei, prezentul program fiind parte integrantă din Contractul cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice (https://nuibaihailadrum.ro/…/contract-avocat-2024.pdf), (Anexa 1), puteți efectua plata integrală a excursiei prin transfer bancar în contul RO48BRDE441SV33175594410, BRD sau la casieriile BRD (Titular cont: Nu-i bai, hai la drum), cu precizarea explicită a numelui participanților și a excursiei pentru care optaţi, ceea ce vă garantează rezervarea locului în excursie.
Renunțarea la excursie cu 10 zile înainte de data excursiei implică pierderea sumei achitate, care se poate restitui doar dacă vă găsiți un înlocuitor.
Grup minim: 25 de persoane
ALTE INFORMAȚII:
- Tarifele de intrare la obiectivele turistice din România se achită în moneda națională și se pot modifica de către autoritățile locale;
- Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;
- În cazul în care nu se formează grupul minim de turiști din motive independente de agenția noastră de turism, excursia poate fi anulată sau modificată, turiștii având posibilitatea de a opta, ulterior, cu acceptul acestora, pentru excursia inițială sau pentru mutarea la o altă excursie. Organizarea unei excursii implică anumite costuri ce odată achitate nu mai pot fi returnate;
- Repartizarea locurilor în autocar se face începând cu cea de a doua banchetă, în ordinea înscrierilor și achitării excursiei. În condițiile în care există cereri pentru primele 3 banchete, se percep următoarele tarife: 40 lei/loc pentru prima banchetă, 30 lei/loc pentru a doua banchetă, 20 lei/loc pentru a treia banchetă;
- Copiii până la vârsta de 6 ani plătesc 85% din tariful excursiei;
- Există posibilitatea servirii mesei în zona vizitată (Conacul Grigorescu), în cadrul unităților de alimentație publică, în condițiile încadrării în timpul liber acordat turiștilor. Cine nu dorește să servească masa în această formă, poate alege alte modalități, inclusiv alimente luate de acasă.