SĂRBĂTORIM IARNA ÎN BRAȘOV

3 FEBRUARIE 2024 (sambata)

 

Brașov-Orașul Coroanei reprezintă una dintre cele mai importante destinații turistice ale României, fascinant în orice anotimp deoarece istoria, cultura și arhitectura te surprind la orice pas. Astfel, vom vizita Muzeul de Etnografie-cu un patrimoniu valoros precum și Muzeul Amintirilor din Comunism-o poveste frumoasă, ilustrată în ”culori calde” prin povești și obiecte, despre istoria noastră recentă. Pentru a respecta specificul excursiilor noastre, ”natură și cultură”, în prima parte a zilei am ales și o plimbare, în apropiere, prin Prăpăstiile Zărneștilor, spectaculoase pe timp de iarnă. În jurul orașului Brașov regăsim obiective turistice fortificate, la fel de valoroase, mărturie a istoriei zbuciumate a Transilvaniei, alegând de această dată Biserica fortificată de la Sânpetru-o bijuterie arhitectonică cu o istorie și o arhitectură deosebite. Cu siguranță, experiențele trăite cu această ocazie ne vor ajunge „doar/cel puțin„ până la următoarea excursie!

Plecarea se face la ora 6.00 din fața Parcului Tineretului. Sunteți rugați să vă prezentați la îmbarcare la ora 5.50.

Sosirea în București se va face la orele 20.00-20.30, în funcție de trafic.

Traseul va fi următorul: Bucureşti-Zărnești (Prăpăstiile Zărneștilor)-Sânpetru (Biserica fortificată)-Brașov (Muzeul de Etnografie, Muzeul Amintirilor din Comunism,  timp liber)-Bucureşti (aprox. 500 km).

Tarif: 135 lei/persoană

  • PRĂPĂSTIILE ZĂRNEȘTILOR este un canion de o frumusețe aparte, cu o lungime de aproximativ 4 km, parte componentă a Parcului Național Piatra Craiului, unul dintre cele mai spectaculoase masive montane din România. Sunt declarate arie protejată, impresionanți fiind pereții de stâncă, cu înălțimi ce variază între 100 și 200 de metri, în care sunt amenajate numeroase trasee de cățărare, caprele negre fiind, uneori, și ele parte integrante din peisajul sălbatic al cheilor.
  • BISERICA FORTIFICATĂ DIN SÂNPETRU a fost construită, în stil neoclasic, în anul 1794 pe locul unei bazilici de secol  XIV. Zidul interior este păstrat în întregime, spre deosebire de cel exterior, cu turnuri de apărare, bastioane și cămările construite pe două niveluri. Întregul ansamblu fortificat de la Sânpetru este declarat monument istoric, respectiv, Biserica Evanghelică, Capela Corpus Christi, Incinta fortificată interioară și cea exterioară. Orga construită în anul 1826 a fost reparată și restaurată de-a lungul timpului.
  • MUZEUL DE ETNOGRAFIE DIN BRAȘOV este destinat unui patrimoniu etnologic valoros, din sud-estul Transilvaniei. Acesta s-a înființat în anul 1990, continuând activitatea Secției de Etnografie a Muzeului Regional Brașov, ce a fost înființată în anul 1967. Aici regăsim o amplă expoziție permanentă dedicată, în principal, meșteșugului țesutului, cu aplicare pe costumul popular. Se adaugă unelte, tehnologii și produse specifice, într-o prezentare atractivă.
  • MUZEUL AMINTIRILOR DIN COMUNISM DIN BRAȘOV înseamnă o întoarcere la trecutul nostru din acea perioadă, la universul casnic, ilustrând prin obiecte din acea epocă viața noastră cotidiană. Astfel, fiecare obiect expus are o poveste, a avut un aparținător, a creat amintiri, de cele mai multe ori plăcute, fiind vorba de locuințele noastre, unde ne petreceam o parte importantă a timpului. Astfel, vom regăsi peștele de pe televizor, mileurile, televizoarele alb-negru, mobilierul specific acelei perioade, chiar și un meniu la bar cu cafea din nechezol, parizer, savarină etc., așa, ”ca pe vremuri”. Putem chiar achiziționa produse din acele vremuri. Vom putea să interacționăm cu fiecare obiect în parte, emoția retrăirii fiind una puternică și cu ecou în amintirile noastre.

Tariful include:

  • Transport cu autocar/midiautocar/microbuz;
  • Vizitele obiectivelor incluse în program: Prăpăstiile Zărneștilor, Biserica fortificată din Sânpetru, Muzeul de Etnografie, Muzeul Amintirilor din Comunism, din Brașov;
  • Servicii foto;
  • Tombolă cu premii (în condițiile unui număr minim de 40 de participanți);
  • Ghizi naționali de turism atestați de Ministerul Turismului.

Tariful nu include:

  • Cheltuielile personale;
  • Taxă vizitare Biserica din Sânpetru: 20 lei/persoană;
  • Taxă vizitare Muzeul de Etnografie din Brașov: 12 lei/adult, 6 lei/pensionar, 3 lei/copil, elev, student, taxă foto 25 lei/persoană;
  • Taxă vizitare Muzeul Amintirilor din Comunism din Brașov: 30 lei/adult, 20 lei/pensionar.

MODALITATEA DE PLATĂ:

În primul rând, vă rugăm să vă faceți rezervare pentru excursie, fie trimițând un e-mail pe adresa de contact a firmei: contact@nuibaihailadrum.ro, fie un SMS pe numărul de telefon al firmei-0770.678.299, fie un mesaj pe contul de Facebook/Instagram al firmei, fie un mesaj pe siteul nostru, la adresa: https://nuibaihailadrum.ro/contact/.

După ce primiți confirmarea rezervării și vă dați acordul cu privire la toate detaliile excursiei, acest lucru ținând loc de contract între părți, puteți efectua plata integrală a excursiei prin transfer bancar în contul RO48BRDE441SV33175594410, BRD sau la casieriile BRD (Titular cont: Nu-i bai, hai la drum), cu precizarea explicită a numelui participanților și a excursiei pentru care optaţi.

DATA LIMITĂ DE PLATĂ INTEGRALĂ A EXCURSIEI este 27 IANUARIE 2024, ceea ce vă garantează rezervarea locului în excursie.

Renunțarea la excursie după data de 27 IANUARIE 2024 implică pierderea sumei achitate, care se poate restitui doar dacă vă găsiți un înlocuitor.

Dacă din diverse motive independente de agenția noastră de turism (situații extreme, modificarea restricțiilor privind excursiile de către autoritățile competente, îmbolnăvirea turistului etc.) nu se formează grupul minim de turiști, plată efectuată va fi transferată la o altă excursie aleasă de dvs.. Organizarea unei excursii implică anumite costuri ce odată achitate nu mai pot fi returnate.

Grup minim: 30 de persoane

Alte informații:

  • Tarifele de intrare la obiectivele turistice din România se achită în moneda națională și se pot modifica de către autoritățile locale;
  • Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;
  • În cazul în care nu se formează grupul minim de turiști, excursia poate fi anulată sau modificată, turiștii având posibilitatea de a opta, ulterior, pentru excursia inițială sau pentru mutarea la o altă excursie;
  • Se acordă reduceri pentru clienții fideli;
  • Copiii până la vârsta de 6 ani plătesc 85% din tariful excursiei;
  • Se recomandă încălțăminte solidă, antiderapantă pentru plimbarea pe timp de iarnă prin Prăpăstiile Zărneștilor;
  • Există posibilitatea servirii mesei în zona vizitată (orașul Brașov), în cadrul unităților de alimentație publică, în condițiile încadrării în timpul liber acordat turiștilor. Cine nu dorește să servească masa în această formă, poate alege alte modalități, inclusiv alimente luate de acasă.