SUPERLATIVE TURISTICE DIN VÂLCEA
23 MARTIE 2024 (sâmbătă)

 

Studiile efectuate de-a lungul timpului arată că județul Vâlcea este cel mai atractiv din punct de vedere turistic, îmbiindu-te să-l descoperi în orice anotimp. În cazul acestei noi excursii, după nenumărate altele în această zonă, descoperim noi și noi atracții turistice. Prin urmare, vă invităm cu drag alături de noi într-o incursiune în lumea vâlceană, printr-o vizită inedită în satul Olari-vatra ceramicii de Horezu, acolo unde îi întâlnim pe adevărații meșteri olari și ceramica autentică de Horezu-patrimoniul UNESCO, biserica veche din sat reprezentând și ea un obiectiv turistic important. Ulterior,  vizităm o altă biserică-bijuterie, Urși, premiată la nivel european pentru modul în care a fost conservată, pentru ca, spre după-amiază, să ne întoarcem în atmosfera satului românesc, în cadrul Muzeul Satului Vâlcean. Haideți să descoperim împreună câteva obiective turistice de valoare deosebită, inedite, care ne vor îmbogăți bagajul de cunoștințe și ne vor stârni, totodată, curiozitatea pentru noi excursii!

Plecarea se face la ora 6.30 din fața Parcului Tineretului. Sunteți rugați să vă prezentați la îmbarcare la ora 6.20.

Sosirea în București se va face la orele 20.30-21.00, în funcție de trafic.

Traseul va fi următorul: Bucureşti-Pitești-Urși (Biserica de lemn)-Horezu (Satul Olari-ceramica de Horezu, demonstrație olărit, Biserica Covrești)-Bujoreni (Muzeul Satului Vâlcean)-București (aprox. 500 km).

Tarif: 180 lei/persoană

  • BISERICA DE LEMN DIN URȘI se crede că a fost ridicată în anul 1757 iar forma actuală a bisericii datează din anul 1843, fiind declarată monument istoric. Se remarcă prin arhitectură, cât și prin pictura exterioară și interioară, în culori vii, după vechea tradiție bizantină, mai ales pictura din partea de vest.  Începând cu anul 2010 s-a desfășurat un amplu proces de restaurare prin intermediul Fundației Pro Patrimonio, ce a inclus și conservarea frescelor interioare și exterioare, urmând ca în anul 2021 această biserică minunată să fie desemnată printre câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu, acordate de Comisia Europeană și Europa Nostra, la categoria ”Conservare”.
  • SATUL OLARI din Horezu este renumit în țară și străinătate pentru tradiția olăritului, meșteșug aflat pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, fiind cel mai important centru de ceramică din România cu expoziții permanente în cele 24 de ateliere ale meșterilor olari. Din păcate, amplasarea în afara rutei principale face ca turiștii să achiziționeze produse din ceramică de jos, din Horezu, multe dintre aceste obiecte având o calitate și o origine îndoielnică. Ceramica autentică de Horezu se produce aici, sus, în satul Olari, locul de aprovizionare pentru mulți dintre negustorii de asemenea obiecte, motiv pentru care vom face o vizită în acest loc unde se mai află puținii oameni care știu să modeleze lutul pe roată. Ulițele satului sunt o adevărată expoziție de artă, fiecare meșter scoțând la poartă cele mai frumoase farfurii și castroane pe care a reușit să le creeze. Vom asista și la o demonstrație de olărit oferită de renumiți meșteri olari pentru a învăța din tainele acestui meșteșug arhaic, chiar putem exersa și noi la roata olarului. Tot aici se află și BISERICA COVREȘTI, o bijuterie arhitectonică ce a fost construită în anul 1826, fiind declarată monument istoric. Interesantă este pictura exterioară, pe care o vom descoperi împreună, iar biserica reprezintă o pagină din istoria locului.
  • MUZEUL SATULUI VÂLCEAN este un muzeu etnografic în aer liber, deschis publicului în anul 1974, sub forma unui sat-muzeu, reconstituind pe o suprafață de 8 hectare imaginea funcțională a unei așezări rurale tradiționale cu toate instituțiile sale social-culturale, toate strămutate din satele din județul Vâlcea. Se remarcă în mod deosebit casele cu foișor, casele cu prispă, pătulele din nuiele împletite, școala primară rurală, hanul, bisericile din lemn, una dintre ele fiind cel mai vechi lăcaș de cult din lemn (1665), atestat documentar din Oltenia, scrânciobul, troițele, fântânile de hotar etc..

Tariful include:

  • Transport cu autocar/midiautocar/microbuz;
  • Vizitele obiectivelor incluse în program: Biserica de lemn Urși, Satul Olari-Horezu (ceramica de Horezu, demonstrație de olărit, Biserica Covrești-Olari)-Muzeul Satului Vâlcean-Bujoreni;
  • Servicii foto;
  • Tombolă cu premii (în condițiile unui număr minim de 40 de participanți);
  • Ghizi naționali de turism atestați de Ministerul Turismului.

Tariful nu include:

  • Cheltuielile personale;
  • Taxă vizitare Muzeul Satului Vâlcean: 5 lei/persoană.

MODALITATEA DE PLATĂ:

În primul rând, vă rugăm să vă faceți rezervare pentru excursie, fie trimițând un e-mail pe adresa de contact a firmei: contact@nuibaihailadrum.ro, fie un SMS pe numărul de telefon al firmei-0770.678.299, fie un mesaj pe contul de Facebook/Instagram al firmei, fie un mesaj pe siteul nostru, la adresa: https://nuibaihailadrum.ro/contact/.

După ce primiți confirmarea rezervării și vă dați acordul cu privire la toate detaliile excursiei, acest lucru ținând loc de contract între părți, puteți efectua plata integrală a excursiei prin transfer bancar în contul RO48BRDE441SV33175594410, BRD sau la casieriile BRD (Titular cont: Nu-i bai, hai la drum), cu precizarea explicită a numelui participanților și a excursiei pentru care optaţi.

DATA LIMITĂ DE PLATĂ INTEGRALĂ A EXCURSIEI este 16 MARTIE 2024, ceea ce vă garantează rezervarea locului în excursie.

Renunțarea la excursie după data de 16 MARTIE 2024 implică pierderea sumei achitate, care se poate restitui doar dacă vă găsiți un înlocuitor.

Dacă din diverse motive independente de agenția noastră de turism (situații extreme, modificarea restricțiilor privind excursiile de către autoritățile competente, îmbolnăvirea turistului etc.) nu se formează grupul minim de turiști, plată efectuată va fi transferată la o altă excursie aleasă de dvs.. Organizarea unei excursii implică anumite costuri ce odată achitate nu mai pot fi returnate.

Grup minim: 30 de persoane

Alte informații:

  • Tarifele de intrare la obiectivele turistice din România se achită în moneda națională și se pot modifica de către autoritățile locale;
  • Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;
  • În cazul în care nu se formează grupul minim de turiști, excursia poate fi anulată sau modificată, turiștii având posibilitatea de a opta, ulterior, pentru excursia inițială sau pentru mutarea la o altă excursie;
  • Se acordă reduceri pentru clienții fideli;
  • Copiii până la vârsta de 6 ani plătesc 85% din tariful excursiei;
  • Se recomandă ca turiștii să aibă la ei mâncare (apă, gustări, fructe, sandwich-uri etc.), în funcție de necesități, care vor putea fi servite, mai ales în cadrul Muzeului Satului Vâlcean, la iarbă verde.