ZIUA FEMEII LA STÂNĂ

8 MARTIE 2025 (sâmbătă)

 

Ziua Femeii sau Ziua Mamei se serbează încă din Antichitate. După Primul Război Mondial, Adunarea Generală a ONU a stabilit ziua de 8 martie ca Ziua Internațională a Femeii. Această sărbătoare își are originea în protestul desfășurat la New York în anul 1908 când peste 15.000 de femei au manifestat pentru a obține mai multe drepturi precum condiții de muncă mai bune, salarii mai mari, dreptul la vot, adică drepturi egale cu bărbații. Apoi, ONU a declarat anul 1975 ca ”Anul Internațional al Femeii”, o sărbătoare adoptată ulterior de multe dintre guvernele țărilor lumii care până atunci nu știau de existența acesteia. Așadar, este o sărbătoare a femeilor, alături de familie și prieteni și cum ne putem bucura mai mult în această zi specială? Soluția ideală este participarea la excursia noastră în care vizităm obiective turistice deosebite precum Mănăstirea Curtea de Argeș-o capodoperă a arhitecturii medievale, Catedrala Arhiepiscopală Regală-necropola familiei regale a României dar, mai ales, PALATUL EPISCOPAL-o altă bijuterie arhitectonică, recent restaurată. La prânz ne vom bucura de bucate tradiționale-o experiență gastronomică unică- la restaurantul unei stâne de lângă Curtea de Argeș pentru ca, spre după-amiază, să pătrundem în lumea misterioasă a unui lăcaș de cult cu o vechime impresionantă, o reală carte de vizită a acestei zone, respectiv  mănăstirea rupestră Corbii de Piatră.

Plecarea se face la ora 7.00 din fața Parcului Tineretului. Sunteți rugați să vă prezentați la îmbarcare la ora 6.50.

Sosirea în București se va face la orele 20.00-20.30, în funcție de trafic.

TRASEUL va fi următorul: Bucuresti-Curtea de Argeș (Mănăstirea Curtea de Argeș, Noua Catedrală Arhiepiscopală Regală, PALATUL  EPISCOPAL, prânz la Restaurant ”Lângă Stână”)-Corbi (Mănăstirea rupestră Corbii de Piatră, Căsuța albastră, Cascada Uriașul pietrificat)-Bucureşti  (aprox. 400 km).

Tarif: 180 lei/persoană

  • MĂNĂSTIREA CURTEA DE ARGEȘ, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, a fost sfințită în anul 1517, fiind considerată ctitorie a lui Neagoe Basarab, cea mai valoroasă realizare a arhitecturii bisericești din țara noastră. Este considerată o bijuterie arhitecturală, spirituală și culturală, însuflețită de legende pe măsură. Atât forma actuală a mănăstirii cât și pictura murală în ulei din interior au fost opera unor arhitecți și pictori români și francezi. Aici sunt înmormântate mai multe personalități ale vremurilor trecute precum o parte a familiei Neagoe Basarab, Radu de la Afumați, Regele Carol I,  Regina Elisabeta, Regele Ferdinand I și Regina Maria. În timpul lui Carol I, catedrala a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României. Să nu uităm de EVANGHELIA UNICĂ ÎN LUME, pictată pe pergament şi scrisă cu litere de aur chiar de către Regina Elisabeta, prima regină a României.
  • NOUA CATEDRALĂ ARHIEPISCOPALĂ REGALĂ a început să fie construită în anul 2009, fiind destinată scaunului Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, precum și mormintelor familiei regale a României. Proiectul ridicării unei catedrale episcopale și regale s-a născut după o discuție avută de Arhiepiscopul  Calinic cu Regele Mihai și Regina Ana, cu peste 15 ani în urmă. Familia Regală își dorea o necropolă deoarece vechea biserică de la Curtea de Argeş nu mai putea adăposti şi alte morminte. Aici sunt înhumați Regele Mihai, Regina Ana, Regele Carol al II-lea și Regina Elena. Aici se află Moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia, prăznuită în fiecare an pe 7 decembrie.
  • PALATUL EPISCOPAL CURTEA DE ARGEȘ a fost construit în perioada 1886-1890 la inițativa Regelui Carol I, după planurile aceluiași renumit architect francez, André Lecomte du Noüy, cel care a reconstruit și impresionanta catedrală a mănăstirii. Vechea reședință de vară a regilor României, acum Palat Episcopal, a trecut, de curând, printr-un amplu proces de restaurare, aici fiind organizat un muzeu care adăpostește patru fresce originale ale Catedralei Mănăstirii, precum și Catapeteasma dăruită de Șerban Cantacuzino. Impresionante prin arhitectură și pictură sunt și Sala Manole-pictată cu fresce din legenda Meșterului Manole și Paraclisul-Capela.
  • MĂNĂSTIREA RUPESTRĂ CORBII DE PIATRĂ este considerat lăcașul cu cea mai veche pictură din Țara Românească. Unicitatea bisericii este dată de cele două sfinte altare pe un singur naos. Istoria bisericii se pierde în negura timpului însă, anul 1512 reprezintă actul documentar de naștere a acesteia, fiind și prima mănăstire de călugărițe atestată documentar de pe teritoriul țării noastre. Este considerată cea mai veche mănăstire rupestră din România, fiind deosebit de valoroasă, atât prin modul în care a fost săpată în stâncă cât și prin pictura care o împodobește.

Tariful include:

  • Transport cu autocar/midiautocar/microbuz;
  • Vizitele obiectivelor incluse în program (organizare): Mănăstirea Curtea de Argeș, Noua Catedrală Arhiepiscopală Regală, PALATUL EPISCOPAL, prânz la Stână, Mănăstirea rupestră Corbii de Piatră, Căsuța albastră, Cascada Uriașul pietrificat.
  • Servicii foto;
  • Tombolă cu premii (în condițiile unui număr minim de 40 de participanți);
  • Ghizi naționali de turism atestați de Ministerul Turismului.

Tariful nu include:

  • Cheltuielile personale;
  • Taxă vizitare Mănăstirea Curtea de Argeș: 2 lei/persoană;
  • Prânz cu produse tradiționale la Restaurantul ”Lângă Stână”, Curtea de Argeș: 85 lei/persoană (3 feluri de mâncare) (https://langastana.ro/)

MODALITATEA DE PLATĂ:

În primul rând, vă rugăm să vă faceți rezervare pentru excursie, fie trimițând un e-mail pe adresa de contact a firmei: contact@nuibaihailadrum.ro, fie un mesaj pe WhatsApp/SMS pe numărul de telefon al firmei: 0770.678.299, fie un mesaj pe contul de Facebook/Instagram al firmei, fie un mesaj pe siteul nostru, la adresa: https://nuibaihailadrum.ro/contact/.

După ce primiți confirmarea rezervării și vă dați acordul cu privire la toate detaliile excursiei, prezentul program fiind parte integrantă din Contractul cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice (https://nuibaihailadrum.ro/wp-content/uploads/contract-avocat-2024.pdf), puteți efectua plata integrală a excursiei prin transfer bancar în contul RO48BRDE441SV33175594410, BRD sau la casieriile BRD (Titular cont: Nu-i bai, hai la drum), cu precizarea explicită a numelui participanților și a excursiei pentru care optaţi, ceea ce vă garantează rezervarea locului în excursie.

Renunțarea la excursie cu 10 zile înainte de data excursiei implică pierderea sumei achitate, care se poate restitui doar dacă vă găsiți un înlocuitor.

Grup minim: 30 de persoane

Alte informații:

  • Tarifele de intrare la obiectivele turistice din România se achită în moneda națională și se pot modifica de către autoritățile locale;
  • Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;
  • În cazul în care nu se formează grupul minim de turiști din motive independente de agenția noastră de turism, excursia poate fi anulată sau modificată, turiștii având posibilitatea de a opta, ulterior, cu acceptul acestora, pentru excursia inițială sau pentru mutarea la o altă excursie. Organizarea unei excursii implică anumite costuri ce odată achitate nu mai pot fi returnate;
  • Repartizarea locurilor în autocar se face începând cu cea de a doua banchetă, în ordinea înscrierilor și achitării excursiei;
  • Se acordă reduceri pentru clienții fideli;
  • Copiii până la vârsta de 6 ani plătesc 85% din tariful excursiei;
  • Există posibilitatea servirii mesei în zona vizitată (Restaurantul ”Lângă Stână”-Curtea de Argeș), în cadrul unităților de alimentație publică (restaurante, terase etc.), în condițiile încadrării în timpul liber acordat turiștilor. Cine nu dorește să servească masa în această formă, poate alege alte modalități, inclusiv alimente luate de acasă.