HAI LA DRUM PRIN JUDEȚUL GIURGIU

28 OCTOMBRIE 2023 (sâmbătă)

 

Giurgiu, un județ situat în proximitatea Bucureștiului, găzduiește câteva obiective turistice de mare valoare, unele dintre ele mai puțin cunoscute și valorificate. De aceea, pentru excursia noastră, am ales Zona Comana, ce oferă multiple posibilități de petrecere a timpului liber dar și atracții turistice de excepție, precum Mănăstirea Comana-ctitorie a lui Vlad Țepeș, Moara de hârtie-un interesant atelier-muzeu, Satul meșteșugurilor-o întoarcere la rădăcini, Parcul natural Comana-natura la ea acasă. Se adaugă Conacul Udriște Năsturel și Biserica ”Sfânta Treime”, ambele din Herăști, cu o istorie impresionantă. Va fi o zi de neuitat care ne va încărca de energie!


Plecarea se face la ora 8.00 din fața Parcului Tineretului. Sunteți rugați să vă prezentați la îmbarcare la ora 7.45.

Sosirea în București se va face la orele 18.00-18.30, în funcție de trafic.

Traseul va fi următorul: Bucureşti-Herăști (Conacul Udriște Năsturel, Biserica ”Sfânta Treime”) – Comana (Mănăstirea Comana, Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor, plimbare ușoară în Parcul natural Comana, timp liber)-Bucureşti (aprox. 100 km).

Tarif: 110 lei/persoană

  • CONACUL UDRIȘTE NĂSTUREL DIN HERĂȘTI, construit în secolul al XVII-lea, în timpul lui Matei Basarab, este considerat cel mai vechi monument de arhitectură civilă românească din piatră. De-a lungul timpului, a fost martor tăcut al unor evenimente istorice importante ca și gazdă a unor personalități de prestigiu pentru acele vremuri. În prezent, se află într-o stare de conservare și găzduiește diverse evenimente culturale. Întregul domeniu se întinde pe 4 ha, aici regăsindu-se și Casa Anastase Stolojan împreună cu anexele aferente, ca și pădure și iaz.
  • BISERICA ”SFÂNTA TREIME ȘI SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL” DIN HERĂȘTI, declarată monument istoric, se află la intrarea pe domeniul ce i-a aparținut familiei Năsturel și a fost construită în anul 1644 de către Elina Basarab (soția lui Matei Basarab) cu ajutorul fraților ei, Udriște și Cazan Năsturel, apoi restaurată de-a lungul timpului, ultima dată în anul 1989.
  • MĂNĂSTIREA COMANA – este un ansamblu mănăstiresc fortificat și este considerată ctitorie a lui Vlad Ţepeş din anul 1461, multe legende fiind legate de acest loc şi de zonele înconjurătoare. În curtea mănăstirii se află Mausoleul Eroilor din Primul Război Mondial (1932)-monument istoric-care adăposteşte un număr impresionant de oseminte ale soldaţilor români şi străini căzuţi în Primul Război Mondial. Din septembrie 2017 funcţionează şi un Muzeu al Mănăstirii Comana în care se găseşte o valoroasă colecţie de obiecte bisericeşti. Magazinul bisericesc comercializează produse făcute la mănăstire, cu o diversă gamă sortimentală.
  • PARCUL NATURAL COMANA este înfiinţat în anul 2004 şi se întinde pe o suprafaţă de 24.963 ha. Este considerată a doua zonă ca biodiversitate după Delta Dunării şi găzduieşte 141 de specii de păsări şi 13 specii de peşti. Rezervaţiile ştiinţifice din interiorul parcului sunt cele de ghimpe şi de bujor românesc. În zonă se află şi Parcul de aventură Comana care oferă multiple posibilităţi de relaxare precum tiroliene, plimbări cu vaporașul, barca şi caiacul, pereţi de escaladă, tir cu arcul, trasee şi închiriere biciclete, pescuit, hipism, plimbări cu trăsura şi cu trenuleţul, grădina de mirodenii etc.

Aici vom parcurge traseul pitoresc, prin pădure, de 6 km dus-întors până la Fântâna lui Vlad Ţepeş (Fântâna cu Nucu) şi vom avea şi timp liber în zonă.

  • ANSAMBLUL MOARA DE HÂRTIE-SATUL MEȘTEȘUGURILOR este un proiect al Asociației Moara de hârtie, acesta din urmă fiind un muzeu viu unde, în căsuțe de chirpici și paiantă, prind viață meșteșuguri ce animau satele românești de odinioară precum țesutul la război, împletitul papurii, fierărit, olărit, lucrul în lemn, modelajul ceramicii. MOARA DE HÂRTIE a fost inaugurată în anul 2011 ca un mic Atelier-muzeu, dedicat meseriilor vechi din domeniul cărții, care organizează ateliere educative și creative de hârtie de mână, tipar manual și legătorie de carte. Putem servi produse tradiționale în bucătăria socială Dealul Morii, banii strânși urmând a fi folosiți pentru a oferi mese gratuite persoanelor vulnerabile din comunitate, mai ales persoanelor în vârstă.

Tariful include:

  • Transport cu autocar/midiautocar/microbuz;
  • Vizitele obiectivelor incluse în program: Conacul Udriște Năsturel și Biserica ”Sfânta Treime” din Herăști, Mănăstirea Comana, Parcul natural Comana, Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor, plimbare ușoară în Parcul natural Comana;
  • Servicii foto;
  • Tombolă cu premii (în condițiile unui număr minim de 40 de participanți);
  • Ghizi naționali de turism atestați de Ministerul Turismului.

Tariful nu include:

  • Cheltuielile personale;
  • Taxă vizitare Mănăstirea Comana-2,50 lei/pers;
  • Taxă vizitare Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor din Comana-20 lei/adult, 15 lei/pensionar, student, elev.

MODALITATEA DE PLATĂ:

În primul rând, vă rugăm să vă faceți rezervare pentru excursie, fie trimițând un e-mail pe adresa de contact a firmei – contact@nuibaihailadrum.ro, fie un SMS pe numărul de telefon al firmei-0770.678.299, fie un mesaj pe contul de Facebook/Instagram al firmei, fie un mesaj pe siteul nostru, la adresa: https://nuibaihailadrum.ro/contact/.

După ce primiți confirmarea rezervării și vă dați acordul cu privire la toate detaliile excursiei, acest lucru ținând loc de contract între părți, puteți efectua plata integrală a excursiei prin transfer bancar în contul RO48BRDE441SV33175594410, BRD sau la casieriile BRD (Titular cont: Nu-i bai, hai la drum), cu precizarea explicită a numelui participanților și a excursiei pentru care optaţi.

DATA LIMITĂ DE PLATĂ INTEGRALĂ A EXCURSIEI este 21 OCTOMBRIE 2023, ceea ce vă garantează rezervarea locului în excursie.

Renunțarea la excursie după data de 21 OCTOMBRIE 2023 implică pierderea sumei achitate, care se poate restitui doar dacă vă găsiți un înlocuitor.

Dacă din diverse motive independente de agenția noastră de turism (situații extreme, modificarea restricțiilor privind excursiile de către autoritățile competente, îmbolnăvirea turistului etc.) nu se formează grupul minim de turiști, plată efectuată va fi transferată la o altă excursie aleasă de dvs.. Organizarea unei excursii implică anumite costuri ce odată achitate nu mai pot fi returnate.

Grup minim: 30 de persoane

Alte informații:

  • Tarifele de intrare la obiectivele turistice din România se achită în moneda națională și se pot modifica de către autoritățile locale;
  • Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;
  • În cazul în care nu se formează grupul minim de turiști, excursia poate fi anulată sau modificată, turiștii având posibilitatea de a opta, ulterior, pentru excursia inițială sau pentru mutarea la o altă excursie;
  • Reducere 5%/excursie pentru clienții fideli;
  • Copiii până la vârsta de 6 ani plătesc 85% din tariful excursiei;
  • Există posibilitatea servirii mesei în zona vizitată (Comana), în cadrul unităților de alimentație publică (restaurante, terase etc.), în condițiile încadrării în timpul liber acordat turiștilor. Cine nu dorește să servească masa în această formă, poate alege alte modalități, inclusiv alimente luate de acasă.
  • Vă recomandăm să fiți echipați cu o încălțăminte mai solidă, necesară în cazul plimbării din Parcul natural Comana.