LA PAS PRIN CÂMPULUNG MUSCEL-PARTEA A DOUA

1 NOIEMBRIE 2025 (sâmbătă)

 

Câmpulung Muscel este înțesat cu superbe clădiri de patrimoniu și se mândrește cu o istorie medievală semnificativă la nivel național. Din anul 1330, după victoria de la Posada împotriva regelui Ungariei Carol Robert, la Câmpulung își stabilește reședința de scaun Basarab I (circa 1310-1352), primul domnitor al statului independent Țara Românească. Astfel, Câmpulungul devine, pentru aproape patru decenii, centrul politic și administrativ al statului. Abia în 1369, domnitorul Vladislav I Vlaicu (1364-1377), urmașul la tron al lui Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul marelui Basarab, mută capitala țării la Curtea de Argeș. Orașul are peste 110 monumente istorice, dintre care, o bună parte sunt clădiri de patrimoniu în stil neoromânesc. Reprezentativ este arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet, autorul a peste 400 de proiecte arhitecturale de o mare varietate răspândite în toată țara, iar 119 dintre acestea se regăsesc în Câmpulung. Toate acestea sunt mărturie a conservării tradițiilor din zona Muscelului, a măiestriei meșterilor constructori de aici, desemnată de specialiști ca având una dintre cele mai interesante și mai bogate arhitecturi tradiționale din țară. Sunt tot atâtea motive care ne-au determinat să dedicăm acestui oraș o zi întreagă, astfel, în prima parte a zilei vom participa la un tur pietonal ghidat al orașului, spre prânz, ne vom potoli foamea la un restaurant cu produse tradiționale locale, apoi, vom vizita câteva dintre cele mai reprezentative obiective turistice din oraș. Este deja a doua excursie în acest minunat oraș, deoarece mai avem multe de descoperit!

Plecarea se face la ora 7.00 din fața Parcului Tineretului. Sunteți rugați să vă prezentați la îmbarcare la ora 6.50.

Sosirea în București se va face la orele 20.00-20.30, în funcție de trafic.

TRASEUL va fi următorul: Bucureşti-Câmpulung Muscel (tur pietonal ghidat de oraș-Mănăstirea Negru Vodă-vizită, Muzeul de Etnografie-opțional, Clădirea Fostului Minister al Lucrărilor Publice, Casa Oprea Iorgulescu, Marele Hotel Regal, Biserica Sfânta Vineri Domnească, Cafeneaua Coloniale-fostă vilă negustorească, Complexul Feudal Bărăția-opțional, Clădirea fostei Școli de Muzică, Biblioteca Municipală ”Ion Barbu”, Biserica Sfântul Nicolae-Popa Savu, Muzeul Municipal-Secția de Istorie-vizită, Casa Iacomin, Primăria, Judecătoria, Ansamblul Vilei Golescu și parcul dendrologic terasat-vizită, Biserica Schei, Vila Mirea, Vila Grant, Biserica Miresei-opțional, timp liber pentru prânz și vizite opționale)-Bucureşti (aprox. 400 km).

Tarif: 180 lei/persoană

  • MĂNĂSTITREA NEGRU VODĂ DIN CÂMPULUNG este cel mai important centru monastic al Muscelului și un loc plin de semnificație pentru istoria românilor, fiind ctitorită în anul 1215 de renumitul voievod al cărei nume îl poartă, rezidită de Basarab I și reclădită de Matei Basarab. Palatul Domnesc a fost nucleul în jurul căruia s-au adăugat de-a lungul timpului toate celelalte construcții, fortificațiile datând încă din secolul al XIV-lea. Este declarată monument istoric împreună cu cele 9 obiective care alcătuiesc tot ansamblul monastic.
  • MUZEUL DE ETNOGRAFIE este cea mai veche construcție civilă din Câmpulung Muscel, datând din anul 1735, construită în stil muscelean, restaurată de arhitectul D. I. Berechet în anul 1928 și declarată monument de arhitectură de secol XVIII. Este un muzeu dedicat bogăției etnografice muscelene care se remarcă prin spectaculosul port popular ce excelează prin distincție, vivacitate, optimism, bogăția și varietatea motivelor, selecția și combinarea culorilor. Expoziția permanentă poartă vizitatorul prin toate aspectele vieții domestice și ocupaționale specifice spațiului rural muscelean și cuprinde interioare țărănești, obiecte valoroase de mobilier, port popular, obiecte caracteristice ocupațiilor tradiționale din mediul rural, o bogată colecție de ceramică.
  • CLĂDIREA FOSTULUI MINISTER AL LUCRĂRILOR PUBLICE a fost realizată după planurile arhitectului Berechet în perioada 1925-1927, fiind declarată, în prezent, monument istoric. 
  • CASA OPREA IORGULESCU a fost inaugurată în anul 1929 și construită după planurile aceluiași cunoscut arhitect Berechet și cu ajutorul marelui filantrop câmpulungean Oprea D. Iorgulescu, fiind realizată în stil neoromânesc de factură neobrâncovenească.
  • MARELE HOTEL REGAL a fost construit în centrul vechi al orașului de către Niță Ștefănescu în anul 1890. În perioada interbelică, în fața acestuia se organiza târgul săptămânal. Din păcate, în prezent, este lăsat în paragină, chiar dacă a fost una dintre cele mai impunătoare clădiri ale orașului. Hotelul a fost de multe ori vizitat de Carol I, de Regina Elisabeta şi de Principele Moştenitor Ferdinand, iar una dintre aceste ocazii a fost chiar imortalizată într-o fotografie celebră din 1891, cu toţi cei trei aflaţi în balconul imobilului, salutând lumea adunată în stradă.
  • BISERICA SFÂNTA VINERI DOMNEASCĂ a fost zidită în anul 1567 de către Doamna Chiajna, văduva lui Mircea Ciobanu, cu ajutorul fiului ei, Petru cel Tânăr. A fost grav avariată din cauza unui cutremur și rezidită în anul 1721.
  • CAFENEAUA COLONIALE a fost o casă negustorească ce a fost construită în anul 1926,  unde a funcționat pe vremuri ”Magazinul de coloniale”. Băcănia acelei case de la parter a fost ulterior transformată în două camere de locuit, la fel s-a întâmplat și la etaj, iar beciul s-a transformat într-o cafenea ce ne permite o veritabilă călătorie în timp unde cafeaua, prăjiturile, limonada, socata și altele au un gust aparte, din vremuri demult apuse. Camerele de la parter și de la etaj, care recrează, prin stilul abordat, atmosfera de la început de secol XX, unde au fost păstrate multe obiecte originale, inclusiv mobilierul și picturile de pe pereți, pot fi închiriate în prezent, pentru o experiență unică.
  • COMPLEXUL FEUDAL BĂRĂȚIA este un monument istoric de arhitectură de interes național și compus din trei obiective distincte: Biserica “Sfântul Iacob” (cea mai veche clădire din ansamblu, cu lespedea funerară care constituie cel mai vechi document epigrafic medieval din Țara Românească și, în același timp, prima mențiune scrisă a orașului Câmpulung), Turnul Bărăției (1730) și Casa parohială (secolul XV).
  • CLĂDIREA FOSTEI ȘCOLI DE MUZICĂ a fost ridicată de lucrători italieni la începutul secolului XX pe celebrul Bulevard Pardon, de către boierul Alecu Georgescu, pentru fiul său Nicolae, avocat în Baroul Muscel și a fost locul unde își petreceau vacanțele elitele din Ministerul de Justiție.
  • BIBLIOTECA MUNICIPALĂ ”ION BARBU”. Clădirea care o găzduiește în prezent, inițial sediu al Primăriei, a fost proiectată de Constantin N. Simionescu, arhitect al orașului în perioada 1904-1908, și a fost inaugurată în anul 1907.
  • BISERICA SFÂNTUL NICOLAE-POPA SAVU datează din secolul al XVII-lea și poartă numele unui preot care a slujit aici la sfârșit de secol XVII și început de secol XVIII. În perioada 1860-1868 biserica a fost refăcută din temelie, iar pictura a fost realizată de Mișu Popp.
  • MUZEUL MUNICIPAL-SECȚIA DE ISTORIE prezintă evoluția istorică a zonei Muscelului din Neolitic până în anul 1947, cu accent pe evenimentele importante. Sunt expuse obiecte rezultate în urma cercetărilor arheologice, informații despre meșteșugurile practicate de localnici, obiecte descoperite în Castrul de la Jidova, informații, materiale și obiecte despre primii voievozi care și-au stabilit scaunul domnesc la Câmpulung, despre importanța culturală, comercială și economică a orașului etc..
  • CASA IACOMIN a fost edificată în anul 1925 și declarată monument istoric, construită după planurile arhitectului Berechet, în maniera stilului neoromânesc și cu folosirea motivelor arhitecturale locale.
  • PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPULUNG a fost construită în stil neoromânesc, iar ferestrele de la etaj cu ancadramente în stil neogotic, după proiectul renumitului architect Dimitrie Ionescu Berechet, în perioada 1924-1934, fiind inițial sediul Prefecturii de Muscel.
  • JUDECĂTORIA CÂMPULUNG funcționează în clădirea fostului Tribunal Muscel, data în folosință în jurul anul 1910. Este o clădire în stil neoclasic, cu coloane sobre şi un fronton impresionant.
  • ANSAMBLUL VILEI GOLESCU (1909), monument istoric, a fost proprietatea inginerului silvic Vasile Golescu, membru al familiei Golescu, una dintre cele mai vechi familii valahe. Este alcătuit dintr-o vilă în stil neoromânesc, purtând numele fiului său, Ștefan, căzut la datorie în primul război mondial, un parc dendrologic terasat (3 ha, păstrat intact) cu specii endemice și rare și un canton-anexă-casa grădinarului, sub formă de culă. Acest ansamblu architectural și peisajer excepțional oferă un model viu de salvare, cunoaștere și întreținere a moșternirii culturale prin diverse moduri de folosire și locuire. Fundația Pro Patrimonio s-a implicat în resturarea acestui ansamblu în perioada 2003-2007 și încearcă să reutilizeze un moment istoric nu prin muzeificare, ci prin locuire și integrare în viața cotidiană.    
  • BISERICA SCHEI are o istorie care se pierde în negura timpului, unele surse afirmând că s-a edificat în secolul al XVI-lea. A fost renovată de mai multe ori de-a lungul timpului, cel mai consistent în perioada 1939-1940, când s-au refăcut atât exteriorul cât și interiorul și i se adaugă pridvorul după planurile lui Dimitrie Ionescu Berechet.
  • VILA MIREA a fost construită în anul 1907 de către meșteri italieni, după planurile arhitectului Ion Mincu și a fost declarată monument istoric.  Faţada prezintă un turn cu ferestre înalte, înguste şi un coronament crenelat. De-a lungul timpului a avut mai multe destinaţii ca internat, casă a pionierilor etc..
  • VILA GRANT a aparţinut pictorului Nicolae Grant, cel care s-a mutat la Câmpulung din cauza bolii de plămâni a soţiei sale. Casa a fost construită înainte de anul 1900 şi reuneşte elemente ale stilului românesc de la sfârşitul secolului al XIX- lea. Nicolae Grant a cumpărat locuinţa de la Paşa Pancovici în anul 1909, iar în 1934, după moartea soţiei, a vândut-o Băncii Naţionale care a transformat-o în casă de odihnă pentru salariaţi. Astăzi vila aparţine de spitalul oraşului.
  • BISERICA MIRESEI are o poveste impresionantă legată de moartea tragică a unei mirese într-un accident de mașină. A fost ridicată de meșterii italieni, frații de Nicolo, după planurile arhitectului G. M. Cantacuzino, din piatră de Albești, în perioada 1938-1940, pictura și mobilarea continuând până în anul 1943.

Tariful include:

  • Transport cu autocar/midiautocar/microbuz;
  • Vizitele obiectivelor incluse în program (concepție și organizare): tur pietonal ghidat al orașului Câmpulung Muscel – Mănăstirea Negru Vodă-vizită, Muzeul de Etnografie-opțional, Clădirea Fostului Minister al Lucrărilor Publice, Casa Oprea Iorgulescu, Marele Hotel Regal, Biserica Sfânta Vineri Domnească, Cafeneaua Coloniale-fostă vilă negustorească, Complexul Feudal Bărăția-opțional, Clădirea fostei Școli de Muzică, Biblioteca Municipală ”Ion Barbu”, Biserica Sfântul Nicolae-Popa Savu, Muzeul Municipal-Secția de Istorie-vizită, Casa Iacomin, Primăria, Judecătoria, Ansamblul Vilei Golescu și parcul dendrologic terasat-vizită, Biserica Schei, Vila Mirea, Vila Grant, Biserica Miresei-opțional, timp liber pentru prânz și vizite opționale;
  • Servicii foto;
  • Tombolă cu premii (în condițiile unui număr minim de 40 de participanți);
  • Ghizi naționali de turism atestați de Ministerul Turismului.

Tariful nu include:

  • Cheltuielile personale;
  • Taxă vizitare Muzeul de Etnografie: 10 lei/adult, 5 lei/pensionar, elev, student;
  • Taxă vizitare Muzeul Municipal-Secția de Istorie: 10 lei/adult, 5 lei/pensionar, elev, student;
  • Taxă vizitare Ansamblul Vilei Golescu: 25 lei/persoană;
  • Taxă ghidaj tur pietonal de oraș: 20 lei/persoană.

MODALITATEA DE PLATĂ:

În primul rând, vă rugăm să vă faceți rezervare pentru excursie, fie trimițând un e-mail pe adresa de contact a firmei: contact@nuibaihailadrum.ro, fie un mesaj pe WhatsApp/SMS pe numărul de telefon al firmei: 0770.678.299, fie un mesaj pe contul de Facebook/Instagram al firmei, fie un mesaj pe siteul nostru, la adresa: https://nuibaihailadrum.ro/contact/.

După ce primiți confirmarea rezervării și vă dați acordul cu privire la toate detaliile excursiei, prezentul program fiind parte integrantă din Contractul cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice (https://nuibaihailadrum.ro/wp-content/uploads/contract-avocat-2024.pdf), puteți efectua plata integrală a excursiei prin transfer bancar în contul RO48BRDE441SV33175594410, BRD sau la casieriile BRD (Titular cont: Nu-i bai, hai la drum), cu precizarea explicită a numelui participanților și a excursiei pentru care optaţi, ceea ce vă garantează rezervarea locului în excursie.

Renunțarea la excursie cu 10 zile înainte de data excursiei implică pierderea sumei achitate, care se poate restitui doar dacă vă găsiți un înlocuitor.

Grup minim: 30 de persoane

Alte informații:

  • Tarifele de intrare la obiectivele turistice din România se achită în moneda națională și se pot modifica de către autoritățile locale;
  • Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;
  • În cazul în care nu se formează grupul minim de turiști din motive independente de agenția noastră de turism, excursia poate fi anulată sau modificată, turiștii având posibilitatea de a opta, ulterior, cu acceptul acestora, pentru excursia inițială sau pentru mutarea la o altă excursie. Organizarea unei excursii implică anumite costuri ce odată achitate nu mai pot fi returnate;
  • Repartizarea locurilor în autocar se face începând cu cea de a doua banchetă, în ordinea înscrierilor și achitării excursiei;
  • Se acordă reduceri pentru clienții fideli;
  • Copiii până la vârsta de 6 ani plătesc 85% din tariful excursiei;
  • Există posibilitatea servirii mesei în zona vizitată, în cadrul unităților de alimentație publică (Câmpulung Muscel), în condițiile încadrării în timpul liber acordat turiștilor. Cine nu dorește să servească masa în această formă, poate alege alte modalități, inclusiv alimente luate de acasă.