TURISM ȘI GASTRONOMIE BUZOIENE

8 MARTIE 2026 (duminică)

 

Ziua Femeii sau Ziua Mamei se serbează încă din Antichitate. După Primul Război Mondial, Adunarea Generală a ONU a stabilit ziua de 8 martie ca Ziua Internațională a Femeii. Această sărbătoare își are originea în protestul desfășurat la New York în anul 1908 când peste 15.000 de femei au manifestat pentru a obține mai multe drepturi precum condiții de muncă mai bune, salarii mai mari, dreptul la vot, adică drepturi egale cu bărbații. Apoi, ONU a declarat anul 1975 ca ”Anul Internațional al Femeii”, o sărbătoare adoptată ulterior de multe dintre guvernele țărilor lumii care până atunci nu știau de existența acesteia. Așadar, este o sărbătoare a femeilor, alături de familie și prieteni și cum ne putem bucura mai mult în această zi specială? Soluția ideală este participarea la excursia noastră relaxantă, în care combinăm vizitele unor obiective turistice deosebite atât din punct de vedere arhitectural, cât și istoric (COMPLEXUL MARGHILOMAN CU VILA ALBATROS din Buzău și MĂNĂSTIREA CETATE BRADU), cu un prânz împreună cu bucate tradiționale, într-o atmosferă prietenească, în cadrul unui PUNCT GASTRONOMIC LOCAL ”LA MOTOARE”-TISĂU, ziua încheindu-se cu o degustare de vinuri la CRAMA DE PIATRĂ.

PLECAREA se face la ora 8.00 din fața Parcului Tineretului. Sunteți rugați să vă prezentați la îmbarcare la ora 7.50.

SOSIREA în București se va face la orele 18.00-18.30, în funcție de trafic.

TRASEUL va fi următorul: Bucuresti- Buzău (Complexul Marghiloman cu Vila Albatros)-Tisău (prânz tradițional la Punctul Gastronomic Local La Motoare, Mănăstirea Cetate Bradu)-Vadu Săpat (Crama de Piatră)-Bucureşti  (aprox. 300 km).

TARIF: 170 lei/persoană

  • COMPLEXUL MARGHILOMAN CU VILA ALBATROS. Această vilă reprezintă punctul central de atracție al  întregului domeniu, fiind construită în stil eclectic, cu influențe neogotice și romantice, în perioada 1885-1887, de către Iancu Marghiloman, în cinstea unuia dintre primii armăsarii câștigători de curse, preferatul său, Albatros și a fost locuită până în anul 1935. A fost refăcută și modernizată la scurt timp, după planurile renumitului arhitect francez Paul Gottreau. Face parte dintr-un complex mai amplu care cuprinde un parc englezesc, o adevărată grădină dendrologică, de 22,5 ha, care include un heleșteu și diverse anexe cum ar fi vila musafirilor, casa personalului, casele grădinarilor, grajduri, magazii, sere, o uzină electrică. Începând cu anul 2015, după un amplu proces de restaurare, lucrările urmărind readucerea la viață a atmosferei de epocă, găzduiește Centrul Cultural Alexandru Marghiloman iar parcul a fost amenajat cu un foișor, spații de joacă pentru copii precum și celebra alee a trandafirilor. În jurul vilei, s-au realizat lucrări de peisagistică ce includ alei pietonale, fântâni arteziene, spații verzi etc.. În prezent, pe domeniul acesta regăsim Vila Albatros, Complexul hipic-Alexandru Marghiloman fondând pe propietatea sa prima bază hipică din România, Casa de oaspeți care a fost redeschisă după restaurare în anul 2024, Casa grădinarului, Iazul morilor. Alexandru Marghiloman a fost cunoscut drept om politic, jurist, lider conservator și primul buzoian care a fost prim-ministru al României.
  • PUNCTUL GASTRONOMIC LOCAL ”LA MOTOARE” HALEȘ-BUZĂU  este un etalon al mâncărurilor sănătoase și gustoase, pregătite cu pasiune și dedicare folosind produse proaspete din ferma proprie și din surse locale, din pasiune pentru alimente de calitate și pentru păstrarea tradițiilor culinare autentice. Va fi o experiență gastronomică autentică, fiecare preparat gătit la cuptorul cu lemne va avea un gust și un caracter parte, totul într-o atmosferă relaxantă și prietenoasă. (https://la-motoare.ro/)
  • MĂNĂSTIREA CETATE BRADU este un complex format din zidul de incintă masiv și impunător-1640-1641, Casa Domnească – construită la sfârșitul secolului al XVII – lea la porunca lui Constantin Brâncoveanu, ruinele chiliilor și spațiilor de locuit, turnurile de colț și biserica ”Sfântul Dumitru”, din zid, în stil bizantin – ridicată la 1634 și declarată monument istoric. Este cunoscută și ca Mănăstirea Doamna Neaga deoarece a fost refăcută de aceasta. Aici au fost filmate scene din renumitul film Aferim. A fost reactivată ca mănăstire de călugări în anul 2023, după o perioadă în care a fost abandonată.
  • CRAMA DE PIATRĂ are o poveste care începe în prima parte a secolului al XX-lea, în perioada 1909-1912, când meșteri italieni de excepție au ridicat-o în inima podgoriei Dealu Mare. După o perioadă în care a fost abandonată, povestea sa a renăscut în anul 2017. Construită integral din piatră de calcar, material extras din zona Tohaniului, clădirea impresionează prin măiestria detaliilor și prin proprietățile unice ale pietrei, care reglează temperatura și umiditatea, ideale pentru păstrarea vinurilor. Poziționată într-un decor rural pitoresc, pe dealuri, printre vii, Crama de Piatră îmbină aura de legendă cu atmosfera modernă și sofisticată. Este un loc unde tradiția dăinuie de sute de ani, pentru a oferi oaspeților o experiență unică, plină de povești și arome autentice. Plantația de viță-de-vie se întinde pe aproape 10 hectare, fiind alcătuită în mare parte din viță bătrână, cu vârste între 45 și 70 de ani. Soiurile cultivate includ Merlot, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Fetească Regală, Fetească Albă și Riesling, iar accentul este pus pe vinurile roșii, apreciate pentru calitatea lor superioară. Produc anual aproximativ 30.000-35.000 de sticle, fiind o cramă tip boutique, care pune accent pe calitate și nu pe cantitate. Brandurile emblematice sunt:
    Boian, inspirat de una dintre cele mai vechi culturi neolitice de pe teritoriul României, ce celebrează fertilitatea și legătura cu natura. Etichetele vinurilor poartă simbolurile femeii și bărbatului din cultura Boian. Este și motivul pentru care VOM FACE O DEGUSTARE A PACHETULUI GAMA BOIAN.

Aldavin, un omagiu adus fondatorilor David și Alin Sandu, fiind folosit pentru ediții limitate de Merlot și Cabernet Sauvignon, din viile cele mai vechi.

TARIFUL INCLUDE:

  • Transport cu autocar/midiautocar/microbuz;
  • Vizitele obiectivelor incluse în program (concepție și organizare): Complexul Marghiloman cu Vila Albatros din Buzău, prânz tradițional la Punctul Gastronomic Local La Motoare Haleș, Mănăstirea Cetate Bradu din Tisău, Crama de Piatră;
  • Servicii foto;
  • Tombolă cu premii (în condițiile unui număr minim de 40 de participanți);
  • Ghizi naționali de turism atestați de Ministerul Turismului.

TARIFUL NU INCLUDE:

  • Cheltuielile personale;
  • Prânz cu produse tradiționale la Punctul Gastronomic Local La Motoare Haleș, Tisău, meniu cu aperitive, felul doi, desert, băuturi: 100 lei/persoană. (https://la-motoare.ro/);
  • Pachet degustare vinuri, Gama Boian, 5 soiuri de vinuri: 100 lei/persoană.

MODALITATEA DE PLATĂ:

În primul rând, vă rugăm să vă faceți rezervare pentru excursie, fie trimițând un e-mail pe adresa de contact a firmei: contact@nuibaihailadrum.ro, fie un mesaj pe WhatsApp/SMS pe numărul de telefon al firmei: 0770.678.299, fie un mesaj pe contul de Facebook/Instagram al firmei, fie un mesaj pe siteul nostru, la adresa: https://nuibaihailadrum.ro/contact/.

După ce primiți confirmarea rezervării și vă dați acordul cu privire la toate detaliile excursiei, prezentul program fiind parte integrantă din Contractul cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice (https://nuibaihailadrum.ro/wp-content/uploads/contract-avocat-2024.pdf), puteți efectua plata integrală a excursiei prin transfer bancar în contul RO48BRDE441SV33175594410, BRD sau la casieriile BRD (Titular cont: Nu-i bai, hai la drum), cu precizarea explicită a numelui participanților și a excursiei pentru care optaţi, ceea ce vă garantează rezervarea locului în excursie.

Renunțarea la excursie cu 10 zile înainte de data excursiei implică pierderea sumei achitate, care se poate restitui doar dacă vă găsiți un înlocuitor.

Grup minim: 30 de persoane

ALTE INFORMAȚII:

  • Tarifele de intrare la obiectivele turistice din România se achită în moneda națională și se pot modifica de către autoritățile locale;
  • Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;
  • În cazul în care nu se formează grupul minim de turiști din motive independente de agenția noastră de turism, excursia poate fi anulată sau modificată, turiștii având posibilitatea de a opta, ulterior, cu acceptul acestora, pentru excursia inițială sau pentru mutarea la o altă excursie. Organizarea unei excursii implică anumite costuri ce odată achitate nu mai pot fi returnate;
  • Repartizarea locurilor în autocar se face începând cu cea de a doua banchetă, în ordinea înscrierilor și achitării excursiei. În condițiile în care există cereri pentru primele 3 banchete, se percep următoarele tarife: 40 lei/loc pentru prima banchetă, 30 lei/loc pentru a doua banchetă, 20 lei/loc pentru a treia banchetă;
  • Copiii până la vârsta de 6 ani plătesc 85% din tariful excursiei;
  • Există posibilitatea servirii mesei în zona vizitată (Punctul Gastronomic Local La Motoare Haleș, Tisău, https://la-motoare.ro/), în condițiile încadrării în timpul liber acordat turiștilor. Cine nu dorește să servească masa în această formă, poate alege alte modalități, inclusiv alimente luate de acasă.