După aproape 5 ani foarte lungi de la înființare, cu multe provocări, cu o pandemie, cu multe restricții, cu războaie, cu crize economice și sociale, cu schimbări majore în ceea ce privește viața noastră, comportamentul și atitudinea față de turism, practic, o schimbare de paradigmă, iată că sărbătorim, în sfârșit, 100 de excursii frumoase, împreună cu dvs.! Fiecare excursie, fiecare traseu, fiecare obiectiv turistic, fiecare activitate la care am participat, fiecare turist în parte, toate ne-au îmbogățit atât din punct de vedere intelectual cât și sufletește, ne-am făcut prieteni pe viață, am trăit numeroase experiențe active împreună, tot atâtea amintiri de neuitat, de povestit nepoților. De aceea, dorim să mulțumim la această aniversare fiecărui turist în parte, fără de care noi n-am exista, fiecărui colaborator care ne-a susținut în a crea excursii unice, fiecărei firme de transport, șofer, autocar sau microbuz, care ne-au dus peste tot în condiții de siguranță, pe autostrăzi, drumuri naționale, județene sau pe drumuri mai puțin accesibile, creându-ne confortul și ambianța perfecte! Astfel, încheiem un ciclu, cu cifra 100 și sperăm să trăim în continuare, împreună cu dvs., turiștii noștri, experiențe la fel de plăcute, de pus în lada cu amintiri!
Dar să ne întoarcem la excursia noastră de sâmbătă, când, chiar dacă ne-am întâlnit dis-de-dimineață, am plecat voioși din București, mai ales că prognoza vremii se schimbase într-una favorabilă unei călătorii. După un drum frumos, cu peisaje de vis oferite de lanurile galbene de rapiță, de munții Căpățânii, Cozia, dar, mai ales, de maiestuosul Făgăraș cu ale sale creste atât de înzăpezite în această perioadă, precum și de spectaculoasa Vale a Oltului, ajungem pe Valea Hârtibaciului, într-o zonă atât de liniștită, pierdută printre satele răsfirate de la baza Făgărașului. Aici, prietenii noștri de la Mocăniță ne așteaptă cu soare, după zile ploioase și cu o ofertă de nerefuzat în Magazinul Mocănițesc (gemuri, sucuri, zacuști, vin mocănițesc etc.), pentru a ne plimba, apoi, citez ”De-aici până dincolo și îndărăt”. Și pornim în aventură, cu ochii după acvila țipătoare și după căprioare, dar, mai ales, după crestele Făgărașului din depărtare. Verdele crud al vegetației, pământurile proaspăt lucrate, florile de primăvară, satele cu biserici fortificate, soarele blând, cerul albastru, curat, pe care se profilau norii albi și pufoși, și, din când, în când, vârfuri și creste ale Făgărașului, ne-au fost parteneri de drum, în permanență, într-o zonă despre care se spune că este ”instagramabilă”.
După ce ne-am încărcat de energie pe traseul cu Mocănița, mai dăm o raită prin Magazinul Mocănițesc, poate ne-a scăpat ceva prima dată, ne îmbarcăm în autocar și ne îndreptăm, în apropiere, către Biserica fortificată din Nocrich-locul de naștere al marelui Samuel von Brukenthal. Aici suntem întâmpinați de copiii din Centrul Cercetașilor Nocrich care ne oferă găzduire cu multă cădură, apoi intrăm în Biserica fortificată unde dnul prof. Achim Mihuleț ne-a oferit o veritabilă lecție de istorie despre Nocrich, sași, biserică, Brukenthal, conducându-ne, apoi, către casa în care s-a născut Samuel von Brukenthal, atât de degradată, din păcate. Ne despărțim cu greu de domnul profesor, cu promisiunea că vom reveni cât de curând, alocând mai mult timp acestei zone.
Parcurgem cu autocarul și cu ochii minții, încărcați de imagini de neuitat, traseul Mocăniței, mergând paralel cu acesta, urcăm dealul în zona Săcădate și ne bucurăm de peisaje pitorești ale unei Românii de poveste. Vedem mult mai bine Valea Hârtibaciului și satele componente, la baza traseului nostru, șerpuim pe drumuri de munte și coborâm spre drumul național unde ne întâmpină din nou, a câta oară azi? toată creasta Făgărașului, în toată splendoarea ei, încât nu mai prididim cu pozele și filmulețele. Într-un cadru atât de minunat, intrăm pe drumul spre Transfăgărășan, trecem pe lângă căsuța lui Badea Cârțan și ajungem la Păstrăvăria Albota-un alt paradis al Transilvaniei. Aici, am ales să mâncăm bucate alese pe bază de pește, mai ales păstrăv, dintr-o ofertă atât de bogată în meniul păstrăvariei. Și n-a fost orice fel de prânz întârziat, ci unul cu o vedere la creasta înzăpezită a Arpășelului, la pădure și la iazurile cu păstrăvi. După ce ne plimbăm pe domeniul păstrăvăriei, cumpărăm produse cu specific local (păstrăv afumat, icre, zacuscă și chiftele din păstrăv, mezeluri și brânzeturi de toate feluri atât de gustoase, sucuri, gemuri, pâine și cozonaci, chiar înghețată etc.) testate deja de la sosirea din excursie, până la scrierea acestei povești, chiar terminate.
Și cum aveam un drum lung până la destinație, ne îmbarcăm în autocar, povestim despre excursiile următoare, tot atâtea ocazii de a ne revedea și ajungem acasă după o zi plină, mai bogați din punct de vedere mental și mai relaxați din punct de vedere fizic.
A fost o excursie ce ne-a oferit experiențe de neuitat, totul trezindu-ne interesul pentru noi reveniri și descoperiri!
În final, mulțumim acestui grup frumos care ne-a însoțit, pentru pasiunea și dorința de a călători, fiecare având o contribuție importantă la reușita excursiei, lui Alexandru pentru implicare și șoferului nostru, Mihai, pentru efort!
Cu speranța unor noi revederi și mulțumirea unei excursii reușite, a consemnat aceste rânduri, Andreea, Nu-i bai, hai la drum!
Ciclul primelor 100 de povești Nu-i bai, hai la drum! se oprește aici, ele urmează a fi publicate într-o carte pe care s-o păstrăm la loc de cinste în biblioteca noastră dar, mai ales, în amintirile noastre atât de prețioase! Într-o eră a tehnologiei, a digitalizării, a vitezei, a unei vieți în care timpul parcă se scurge mai repede, în care oamenii nu mai au timp să citească, ne adaptăm la vremurile pe care le trăim și alegem alte soluții actuale, mai rapide, mai ”vizuale”, chiar mai fidele, de a relata trăirile noastre în excursiile/circuitele ce vor urma, străduindu-ne, de fiecare dată, ca experiența să fie una unică, de neuitat!!!